Cine sunt eu? Eu sunt complexitate, eu sunt parte din substanta definitorie a vietii insasi. Eu te iubesc si sunt iubita. Si te iubesc si ard si rad. Si nu ma vei pierde niciodata, caci depind de tine si de fericirea ta. Eu iti mazgalesc un viitor ambiguu, eu te innec in oscilatia unei trairi oarecare. O mentalitate paradoxala as putea spune… un copil ratacit, cu ochii plini si dragi. Sunt o scoica pe plaja. Sangerezi, te-am zgariat..esti un urias iar eu am murit si m-am imprastiat prin nisip. Iar glasul meu iti gadila talpa piciorului.
M-ai imbatat cu iubire, cu vina, cu ura, cu furie, cu extaz. M-ai strivit usor, am senzatii in reluare, e prea tarziu. Nu stinge stelele deasupra mea caci voi reveni in timp normal..si nu vreau..mi-e frica de un nou inceput. Mi-e frica de un alt curcubeu..mi-e frica de un metrou pustiu, de un cer senin..de vara. Nu te mai vreau si desi iti cer sa pleci nu ma vei pierde niciodata. Neatenta, scap moneda printre degete, amintirea de la tine...dar tu ai ramas inca suspendat in viitorul ce a trecut demult..negi cu incapatanare imaginea mormantului viitoarei povesti. Toate au un sfarsit.
Vantul imi da peste cap evidenta, moneda atinge vulgar pavajul intr-un sunet demisec, se rostogoleste si se amesteca cu pamant si dor. Si parca ceva imi macina trupul, stropi de sange imi ranesc pielea.
Impartasim acelasi gand, aceeai iubire, acelasi sange rece. Ma seduci prin ferocitatea chipului tau bland si moale, marmura de care imi lovesc obrazul in imbratisarea dintre cei doi copii. Ne vom incolacii strans degetele si vom pasii prin noroiul ce-mi acopera chipul umilit. Hai cu mine, sa conducem impreuna fabrica de zambete.
Totul e un fals, dar daca nu te supui iluziei vei aluneca in negrul roscat al podoabei mele capilare. Degetele tale nu vor reusi de aceasta data sa descalceasca firul epic.
E un dans cu miscari lente, batai zgomotoase din picior si o libertate de exprimare limitata doar de propriile tale sentimente. Nu mai esti in stare sa dai glas unor simple trebuinte, si tot ce ti-ai refulat vreodata va prinde glas spre disperarea mea. Nu vreau sa stiu. E ca si pulsul unui bolnav de inima.. cateodata calm, alteori nebun…ca in final sa se prelungeasca sec si lung in gol. Lasa-ma sa gust din lichidul ce te tine in viata. Promit sa nu ma opresc pana nu imi vei marturisi abatut ca te-ai ratacit demult, traiesti in afara ta prin mine.
Marturisteste-ti dependenta si vei trai etern in subteran cu privilegiul de a-mi recunoaste pasii la fiecare cutremur. Ascunde-te cu mine aici sus... si nu ne vor gasi niciodata. Sunt prea increzatori in esecul tau si se vor abate in a te cauta uneori pe talpile lor, ca pe un muc incapatanat de tigara. Iar pe cel ce-si va ridica capul, il vom ataca cu sageti si balade, il vom imbata si pe el cu vin rosu demisec. Apoi va rataci vesel in cautarea unui auditoriu, sfarsind in subsolul unui restaurant chinezesc..si visand la noi printre sticle sparte, chiftele de vita si acel preparat special cu sos tsatsiki.
Cred totusi ca ai prefera sa nu ridic blestemul…nu de alta, dar vei realiza ca ai fost pacalit sa iubesti o fiinta ca mine. Ce nu stii nu te afecteaza, corect? Beneficiezi de micul tau paradis, o cusca personalizata de marimea unui glob de sticla.
Oare poate un simplu demon sa fie atat de dulce? Problema e ca daca stai atata timp inchis si nu iesi in lume, instincele isi cam pierd din autenticitate iar antivirusul e cam out-of-date. Nu ma mir ca e atat de usor sa plantezi ganduri si sa te prefaci ca nu tu ai fost.
