joi, 1 iulie 2010

fericire 2

ai observat ca tot timpul este ceva ce iti doresti neaparat, ceva primordial? ai observat ca acel ceva este deobicei cea mai greu de obtinut dorinta pe care o ai in momentul respectiv, dar ti-o doresti cu aceeasi intensitate ca si pe cele mai importante lucruri din viata ta, indiferent cat de stupide par dupa? ai observat ca dupa ce obtii ceva, acel ceva ajunge undeva la coada listei, iar dupa ce il pierzi revine?
ai observat cat de bine te simti cand esti pus deasupra cuiva, dar cat de prost de simti pentru ca te simti bine, si pentru ca undeva in subconstientul tau stii ca ar trebui defapt sa te simti prost pentru cineva inferior tie, si astfel toata satisfactia se diminueaza considerabil?
ai observat cat de mult ti-ai dori sa nu iti pese de nimeni si de nimic, dar ce mandru esti ca iti pasa?
ai observat ce mult iti pasa ca parerea ta sa fie asemanatoare cu a celor din jur, in special cu a celor apropiati,dar ce mandru esti cand nu e?
ai observat ca ceva ce te deranjeaza des dar cu o intensitate mai mica este mai deranjant decat ceva rar dar cu intensitate mare?
iti displace critica dar o practici.
iti place autocritica dar eviti sa o practici.
si totusi te autocritici mai des decat ii critici pe altii, asta pentru ca esti mai preocupat de tine decat de ceilalti. si totusi ai vrea sa fi acel personaj minunat si bun din viata tuturor, care sa fie laudat pentru capacitatile lui de a fi mai bun cu restul decat cu sine.

cand obtii ceva ce iti doresti de mult, ceva la care te gandesti des si ceva de care crezi ca iti pasa cu adevarat, crezi ca ai ajuns sa te fraieresti singur. de ce? pentru ca vrei mai mult. pentru ca ai obtinut ceea ce vrei si asta e, pentru ca esti altfel si pentru ca nu ai inteles niciodata toate regulile astea stupide conform careia credeai ca functionezi si tu. si daca in legatura cu tine te inseli, de ce nu te-ai insela si in legatura cu ceilalti? 

si uite cum toata lumea sa invarte cu josu-n sus pana gasesti alta regula dupa care sa te prefaci ca functioneaza? de ce doar te prefaci si stii ca nu e asa? pentru ca speri sa obtii acea monotonie cu care nu ai reusit niciodata sa te obisnuiesti, dar pe care o urasti si daca se instaleaza pentru o perioada foarte scurta de timp.

si cand primesti ceva minunat fara efort si in cantitati suficiente, simti ca vrei sa scapi de el definitiv, dar esti suficient de matur incat sa reflectezi si sa faci un alt plan. un plan perfect si foarte eficient, dar care va esua lamentabil pentru simplul fapt ca va da roade si te vei obisnui cu ideea. 

ai observat ca nu conteaza ce faci, ci cum faci? poti sa ai o idee geniala daca nu o exprimi cu ceva ce sa para suficient de expresiv. trebuie neaparat sa folosesti anumite expresii care sa devina clisee in viitorul apropiat, ca apoi ideea in sine sa devina un cliseu, dar un cliseu clasic, un clasic pe care cei pe  care vrei sa-i impresionezi sa-i lase reci.

si uite cum imi pierd timpul incercand sa spun ca fericirea este mai trista decat tristetea insasi. de ce? pentru ca o ai, si nu mai ai ce sa vrei. pentru ca simti ca nu mai esti bun de nimic dar crezi ca poti orice, pentru simplul fapt ca totul iti merge bine. pentru ca o data ce ai obtinut-o te simti dator sa ii inveti si pe altii care-i smecheria, si ajungi sa fi trist ori pentru ca ei is prea prosti sa priceapa, ori nu te cred, ori nu te iau in serios, ori pur si simplu e doar smecheria ta, e luata, nu mai merge inca o data. asa ca ai nevoie sa lucrezi la ceva in paralel, un alt plan pentru o alta fericire. si poate iese o fericire mai mare decat a ta, si atunci ti-e ciuda ca a fost ideea ta si tot ce ai primit in schimb a fost poate un multumesc si imaginea unui om mai fericit ca tine, dar pe care il compatimesti, pentru ca stii ce inseamna fericirea. si speri in acelasi timp ca fericirea lui sa fie mai mare decat a ta , dar sa pateasca orice, chiar orice care sa il aduca inapoi de unde a pornit, poate chiar mai jos. ca sa fie mai fericit ca tine, adica mai trist? mai norocos ca tine pentru ca e mai trist? te simti prost ca i-ai furat ocazia de a face ceva pentru a fi fericit doar pentru a-ti lua gandul de la faptul ca tu pur si simplu nu mai ai ce face? fericirea e ca un fel de depresie mai profunda pentru ca nu este provocata de nimic, deci nu stii in ce fel sa te descarci, deci e ca un fel de boala incurabila.

ce este fericirea? vei afla intr-o zi, si iti vei dori sa nu mai fi fericit, pentru simplul fapt ca nu o vei putea controla, iti va fi prea greu sa te opresti si pentru ca oriciui ii vei zice ca ti-a ajuns te va crede nebun sau in cautare de atentie. asa ca mai bine le spui tuturor ceea ce vor sa auda, caci nimeni nu vrea sa auda opusul a ceea ce crede. lasa-i sa creada ca ai dreptate, lasa-i sa creada ca vrei sa fi fericit, pentru ca si tu ai crezut o data.

Faceți căutări pe acest blog